Geangu Ioan

  nascut in 20 ianuarie 1950 la Bacau, electrician auto la IELIF Timisoara (sectia Mosnita Veche), arestat si batut

Duminica m-am intors din judetul Bihor cu masina prietenului Hirta Ioan. Seara am auzit scandal, focuri de arma, si am iesit in strada pe Calea Buziasului. Aici m-am intilnit cu prietenul Doru Berejovschi. La inceput eram doar vreo 20 de persoane. Am mers printre blocuri si am mai adunat lume (pina la vreo 150 de demonstranti).

Pe Calea Buziasului, dupa sensul giratoriu, am facut o baricada din containere si pietre de bordura, ca sa nu poata trece armata daca vine dinspre Buzias. Strigam lozinci impotriva dictaturii. Din oras a venit un grup de demonstranti care au spus ca peste tot s-au spart vitrine, de ce aici nu?, iar apoi au aruncat cu pietre in vitrine. S-a spart alimentara, tutungeria, libraria si s-a dat foc la tutungerie.

De pe strada Lidia (Venus) a aparut o duba de militie. Erau vreo 7 militieni care au coborit din duba, s-au desfasurat in linie si au inceput sa traga. Noi ne-am imprastiat, ne-am ascuns printre blocuri si am inceput sa aruncam cu pietre. Dupa un timp ne-am adunat iar in strada, cind am vazut ca militienii se retrag. Ei au tras din nou si l-am vazut pe Doru Berejovschi impuscat in mina iar pe o femeie impuscata in pulpa piciorului.

Duba a plecat. Pe Doru Berejovschi l-am pansat si el a ramas cu noi. Am oprit autobuzele care mergeau spre Mosnita si Urseni si am dat jos calatorii, ca sa ni se alature. Unuia dintre autobuze i s-a dat foc.

Pe la 4,30 dimineata a venit armata cu TAB-uri si ne-a imprastiat. Oricine era prins pe strada sau printre blocuri era arestat. N-am mai putut sa ma intorc acasa, de frica sa nu fiu arestat, asa ca m-am dus la Hirta Ioan. Aici mi-am dat jos barba, ca sa nu fiu recunoscut.

In 18 decembrie m-am plimbat prin oras si am admirat urmarile demonstratiilor.

Marti 19 decembrie am mers la slujba (la Mosnita Veche). Eram in atelier cind seful de post Dupta si ajutorul lui, Mendrea, au venit la mine spunindu-mi sa-i urmez ca sa dau o declaratie. La postul de militie au vorbit la telefon cu lt-maj. Petru Voican, care le-a spus sa ma duca la el.

Am fost dus cu o bascula pina la militia judeteana. Aici m-a luat in primire Petru Voican care ma cunostea de la o ancheta anterioara. M-a intrebat de cind mi-am dat jos barba. I-am raspuns ca de mai multe zile. El a spus ca de ce mint si mi-a tras niste palme.

Am fost pus jos, legat cu catuse. Voican s-a urcat cu piciorul pe mine si m-a intrebat ce am facut in noaptea de 17/18. Am raspuns ca n-am facut nimic. Apoi m-a dus in alta incapere, unde era Doru Berejovschi in genunchi si cu miinile legate la spate. L-a intrebat pe Doru daca ma recunoaste. Eu fiind fara barba, Doru a sovait, dar dupa ce Voican i-a dat o coada de tirnacop peste talpi, m-a recunoscut. Doru a plecat.

Am ramas sa fiu anchetat de Voican si de inca cineva caruia Petru Voican ii spunea procuror. Acestia ma anchetau pe rind, cu ajutorul cozii de tirnacop si a bastonului. Eram lovit in special la picioare, talpi, palme si spate.

Noaptea am dormit intr-o celula, pe beton, caci nu era acolo nici un pat. In 20 am fost scos iar la ancheta, din 3 in 3 ore, in fata acelorasi persoane. Ma obligau sa spun ca as fi spart vitrine (desi eu nu facusem asta) si sa recunosc alte persoane care au fost cu mine in strada. Voican imi spunea: "Mai Geangule, cum poti sa spui ca ai strigat lozinci anticomuniste? Mai bine declara ca ai spart o vitrina, ca mai usor iesi din puscarie". Nemaiputind rezista la bataia cu parul, am declarat pina la urma ca am aruncat cu o piatra intr-o vitrina.

Seara am fost dus, impreuna cu alti arestati, in niste boxe unde ni s-au dat haine de puscariasi. stiu ca un gardian a intrebat daca ne tunde sau nu dar i s-a spus ca nu mai este timp.

Am fost dus in celula nr. 1, impreuna cu Doru Berejovschi, Sandu Mihai, studentul Mioc, doctorul Taut si altii. sef de camera era un hot care fusese deja in celula cind am intrat.

In 21 am fost anchetat la fel ca in ziua precedenta.

In noaptea de 21/22, in jurul orei 3, am mai fost anchetat de doi insi despre care Voican spunea ca sint unul judecator, altul avocat. N-am mai fost batut. Respectivii nu erau din Timisoara, pentru ca in loc de Electrotimis spuneau Electromures.

In 22 pe la prinz, stind in celula linga geam am auzit militienii spunind: "rupeti toate actele si dati-le la oameni drumul afara!".

Ni s-au adus hainele si ne-au urcat intr-o duba TV. Duba se indrepta spre Calea Sagului. Eram linga usa dubei si am deschis-o, aceasta nefiind incuiata din exterior. Am sarit din mers si apoi am plecat cu Doru Berejovschi la spitalul judetean. El a ramas sa fie pansat, iar eu am mers acasa, impreuna cu seful meu de atelier Jifcu Gheorghe, pe care-l intilnisem pe drum.

In lunile urmatoare am facut plingere la Procuratura impotriva lui Petru Voican. Am fost la proces, impreuna cu Berejovschi si cu Grigore Mihai, care fusese si el arestat atunci dar care, fiind prieten cu Voican, la judecata si-a retras declaratiile facute initial. Pina la urma Voican a fost achitat.

30 aprilie 1995

 Cutara Alexandru Corneliu

  nascut in 24 februarie 1948 la Bucuresti, inginer constructor la ISPE (Institutul de Studii si Proiectari Energetice), arestat. Fost presedinte al asociatiiei ALTAR (a luptatorilor timisoreni arestati in revolutie)

De citiva ani urmaream zilnic emisiunile posturilor de radio "Europa Libera" si "Vocea Americii", asteptind "sa se intimple ceva". Mi-era clar ca se apropie sfirsitul lui Ceausescu.

In seara de simbata, 16 decembrie 1989, fiica-mea s-a intors acasa pe la ora 22,30 si ne-a spus ca in oras e zarva mare, lumea se agita, a fost spart sediul Comitetului Judetean de Partid. Am crezut ca revolta recenta de la Brasov se reediteaza acum la Timisoara. Mi-am luat paltonul si am iesit in strada. Am luat-o spre statia de tramvai si am fost surprins ca o multime de tramvaie (1,2,6 ...) circulau pe linia lui 4, aproape in sir indian. M-am urcat intr-un tramvai, am coborit la Continental si am luat-o spre Consiliu. Am avut un soc vazind Consiliul scaldat in lumina si inconjurat de figurile sinistre ale scutierilor (vedeam pentru prima data uniformele acelea). M-am speriat putin, dar m-am gindit ca daca ma intorc din drum, pot fi suspectat de ceva. Am mers in continuare linistit, iar la ASCAR am facut coltul spre Loga. Aveam de gind sa fac un mic ocol si sa ma indrept spre centru, dar am auzit un vuiet de glasuri dinspre complexul studentesc. M-am indreptat intr-acolo. Se auzeau tot mai clar lozincile cunoscute ("Studenti, veniti cu noi", "Jos Ceausescu", "Jos dictatura", etc.). Am intilnit demonstrantii si am continuat cu acestia traseul.

Este indescriptibila senzatia de euforie traita in acele ore si surprinzatoare senzatia de curaj pe care ti-o dau cele citeva zeci sau sute de oameni aflati in fata si in spatele tau, care gindesc la fel ca tine, doresc acelasi lucru.

Am luat-o spre Catedrala, trecind pe podul Michelangelo. Pe drum l-am intilnit pe dr. ing. G. Ciuhandu (actualul primar al Timisoarei. In ciuda celor afirmate in campania electorala nu a fost arestat in revolutie), alaturi de care am fost pina in momentul arestarii mele. Tot atunci, Ciuhandu mi l-a prezentat pe Alecu Reus (fiul regizorului Emil Reus), pe care aveam sa-l reintilnesc in inchisoare.

La Catedrala s-a adunat multa lume. Cite unul se urca pe treptele Catedralei, incercind sa organizeze ceva, parerile erau impartite. Eu si cu Ciuhandu am agreat ideea de a ne indrepta spre zona Circumvalatiunii, unde locuim amindoi. Ca urmare am insotit grupul care a strabatut traseul: Catedrala, P-ta Horatiu, Bd. Republicii, strada Circumvalatiunii (pe sub pasajul de cale ferata), strada Gh. Lazar, apoi strada Timis pina in P-ta Dacia.

Pe drum, cu o frenezie teribila au fost distruse toate lozincile comuniste. Mentionez ca eu n-am vazut in acea noapte nici o vitrina sparta, nici macar un bec sau un ghiveci de flori. Doar lozinci comuniste. S-au desprins mai greu lozincile prinse pe balustrada pasajului de cale ferata. Pina la urma li s-au dat foc si in ovatiile multimii cei citiva temerari cocotati acolo au reusit sa le desprinda. Cind multimea se afla sub pasaj, o "Dacie" a intrat in viteza in multime, lovind citiva demonstranti. Lumea s-a dat la o parte huiduind, masina (venind dinspre fabrica de lapte) a disparut. Cred ca a fost un prim avertisment din partea autoritatilor. Cind am ajuns linga fabrica de lapte (pe Circumvalatiunii, aproape de intersectia cu Gh. Lazar) drumul ne-a fost barat de citeva masini cu farurile indreptate spre noi. Multimea s-a oprit, cei din fata au discutat ceva cu cei din masini, apoi, strecurindu-ne printre acestea si scandind "Fara violenta!", calcind zona verde, am depasit barajul fara ca cei din masini sa intervina in vreun fel. Nici un incident pina la Piata Dacia. Se scandau lozinci anticeausiste si prodemocratice ("Vrem alegeri libere!", "Libertate!", "Jos dictatura!"). Eu n-am auzit sa se strige "Jos comunismul!", in schimb stiu ca s-a strigat "Perestroica!".

Dupa ce s-a scandat in Piata Dacia, unde blocurile de 10 etaje dau o rezonanta deosebita, ne-am indreptat pe str. Timis spre Calea Torontalului. Aici alt baraj de masini ne-a blocat drumul. De data aceasta armata (sau trupele de securitate) a intervenit in forta si noi, cei aflati mai la urma, am simtit cum masa de oameni se retrage in fuga. Ne-am intors si noi si ne-am regrupat pe str. Gh. Lazar. Aici, intrucit s-a decis intoarcerea la Catedrala, eu si cu Ciuhandu ne-am inteles sa ne intoarcem acasa si sa ne intilnim a doua zi dimineata sa mergem la locuinta pastorului Tokes Laszlo (Abia pe traseu am aflat ca manifestatia pornise de la biserica reformata, dar despre Tokes stiam demult din emisiunile maghiare "Panorama" de la TV. Desi nu stiu limba maghiara, urmaream aceasta emisiune intrucit a doua zi colegii imi povesteau ce s-a spus). Era in jurul orei 3.

Mergind spre casa, pe str. Timis, aproape de locuinta mea ne-a oprit un militian si doi soldati si ne-au cerut buletinele. Le-am scos linistiti, fiind in afara zonei de actiune a demonstrantilor. Militianul s-a uitat la acte, ni le-a dat inapoi, dar un tip in civil aflat linga ei le-a spus aratind spre mine: "luati-l si pe asta!". M-au inhatat, m-au aruncat intr-o duba, culcat pe burta si alti militari au inceput sa ma loveasca cu picioarele unde apucau. Masina s-a pus in miscare. Din cind in cind mai aruncau pe cite unul. Curind am fost acoperit de alti indivizi care preluau loviturile, oarecum protejindu-ma.

Cind ne-au scos din masina eram in curtea Securitatii de pe L. Salajan (azi Tache Ionescu). Ne-au pus sa coborim scarile spre beci, unul cite unul, printre doua cordoane de militieni care ne loveau fiecare pe unde apuca, ajungind jos mai mult de-a busilea. Intr-o incapere la subsol eram preluati pe rind de alti 5-6 militieni care continuau bataia. Mi-au smuls barba, m-au trintit jos, ma loveau cu picioarele unde apucau, m-au apucat de barba si m-au ridicat, s.a.m.d. Intre timp ma injurau, ma amenintau. Ne-au introdus apoi in celule, inghesuiti ca sardelele, unde am stat pina a inceput sa se lumineze de ziua. Atunci ne-au scos pe platoul din curte si au inceput sa ne cheme pe rind la ancheta. Seful anchetei era un securist de vreo 25-30 ani (am aflat ulterior ca il cheama Dragomir), cu un par in mina, care lovea cu ura unde apuca. Avea mustata si era imbracat intr-un alendelon. Pe mine (poate este o parere subiectiva) m-au batut cel mai mult, incercind sa-mi smulga marturisirea ca am condus grupul care a atacat Judeteana de Partid. Spuneau ca au inregistrarea pe caseta video. (Ulterior am aflat ca la Judeteana ar fi fost cineva cu barba si asta i-a determinat sa ma banuiasca). Eu negam orice legatura cu evenimentele ce au avut loc.

Pe la 7,30-8 dimineata a fost ceva vinzoleala prin curtea Securitatii si mi-am dat seama ca au sosit niste "granguri". Acestora li s-a spus ca "noi sintem aceia (?)". Bataia continua. Pe la 8,30-9, un tip dur de tot, in civil, cu o mutra de bruta feroce, cu un bastonas de otel putin mai mare decit un creion, a inceput sa ma loveasca peste oasele degetelor spunindu-mi ca daca in acel moment nu recunosc ca am condus spargerea "Judetenei" ma omoara atunci, pe loc. Spre norocul meu, intre timp au venit niste dube de la Penitenciar. M-au scos si pe mine din beci si m-au bagat intr-o duba. Am ajuns la inchisoare.

Aici, la inceput ne-au luat ceasurile, verighetele si banii, apoi ne-au bagat intr-o sala de sedinte si ne-au perchezitionat la pielea goala. Am fost apoi repartizati pe celule. Eu am nimerit in celula 56, unde erau cam 90 de paturi asezate pe trei nivele. Pina duminica noaptea am fost introdusi aici vreo 170 de indivizi (din care si 3 copii de 10-12 ani).

Anchetele au inceput abia a doua zi pe la prinz, si s-au derulat 24 de ore din 24, pina la eliberare, fiind chemati pe rind, la inceput cite unul, apoi cite 5. Eu cind am ajuns la rind (a 2-a sau a 3-a noapte), se luau din celula cite 10.

N-aveam voie sa stingem lumina, n-aveam hirtie igienica, sapun, asternuturi. In capatul celulei era o incapere cu 3-4 spalatoare (fara oglinzi) si 3 cabine de toaleta. Seful celulei era un detinut de drept comun. El ne numara de citeva ori pe zi (chiar si noaptea), aliniindu-ne in fata paturilor. Tot el avea sarcina sa bage frica in noi, explicindu-ne ca vom primi minim 15-20 ani. El impartea mincarea in gamele si era omul de legatura intre noi si gardieni.

Spre seara am auzit impuscaturi de-afara, apoi au inceput sa vina alti arestati cu vesti din strada. Unul era ranit, singera, dar nu voia sa chemam medicul.

Mentionez ca in inchisoare comportamentul gardienilor era destul de civilizat, eu n-am mai fost batut.

Am fost chemat la ancheta intr-o noapte, dus intr-o sala cu banci ca la scoala. De mine s-a ocupat un individ cam de virsta mea, care cind a aflat ca sint inginer a inceput sa ma batjocoreasca tragindu-ma de barba ("amical", nu cu brutalitate) si spunind celorlalti colegi ai sai: "ia uitati-va la asta, cica-i inginer!". Am declarat ca pe la ora 3-4 noaptea, auzind galagie am iesit sa vad ce se intimpla si ca m-au luat niste "oameni de ordine". Am vrut sa scriu ca am fost batut. (De altfel procurorul a ris si de felul cum mergeam, schiopatind. M-a intrebat daca m-am lovit si i-am raspuns ca m-am lovit de niste bocanci). Mi-a spus sa trec peste asta, dar sa mentionez ca nu am manifestat. I-am spus ca nu scriu asta fiindca rezulta din cele declarate si ca aceasta mentiune ar alimenta speculatia cum ca "cine se scuza, se acuza". Nu a insistat. Am remarcat ca procurorii nu cunosteau orasul.

Intr-o zi a venit un tip in civil, foarte dur, care ne-a scos pe coridor, cu fata la perete, ne-a luat pe rind, pe unii ii intreba cum ii cheama si ordona cuiva sa noteze numele, introducindu-ne apoi inapoi in celula. Personajul se pare ca era Radu Tinu.

La puscarie, in aceeasi celula l-am intilnit si pe Alecu Reus, pe care il cunoscusem in noaptea cu pricina. La inceput ne prefaceam ca nu ne cunoastem, sperind fiecare ca nu va fi recunoscut de celalalt. Dupa o zi-doua am renuntat la prefacatorie.

In celula ne feream unii de altii stiind ca printre noi sint si turnatori. Singurul care avea curaj era Vasile Cercel, care vorbea cu nonsalanta de Tokes Laszlo, cind raminea deschisa usa de la WC striga "inchideti usa ca pute a ceausesti!", stingea noaptea lumina demontind tubul de neon. Stiam despre el ca a facut scoala ajutatoare, fiind elev al nevestei.

In 20 am aflat de la unii care erau anchetati ca au iesit in strada ELBA si UMT-ul. Toata ziua o masina cu motor puternic facea zgomot in curte. Se intentiona sa nu auzim vuietul multimii care razbatea pina la noi.

Seara, pe la 18-18,30 a intrat un gardian si ne-a spus sa ne imbracam ca ne dau drumul. Nu ne venea sa credem, unii credeau ca o sa ne impuste.

Am iesit in curtea inchisorii incolonati in grupuri de cite 50, asteptind dubele sa ne scoata afara. Motorul se oprise si se auzea clar vuietul multimii (in sinea mea credeam ca Ceausescu picase). Gardienii se purtau politicos.

Oamenii, in asteptarea dubei, care a durat cam o ora, au inceput sa discute, sa fumeze, sa fie mai relaxati. La un moment dat, unul dntre noi, B. C., a inceput sa ne cheme la ordine, sa ne faca observatii, sa ne pretinda sa ne aliniem. Se erija in sef, ne spunea: "N-aveti rabdare sa mai asteptati 10 minute? Zau ca nici nu meritati sa va elibereze! Ce dracu' nu puteti pastra disciplina?".

Cind a sosit duba ne-am urcat pe rind, pe usa din spate. Am vrut sa ramin ultimul, sa nu ma impinga ceilalti caci aveam picioarele zdrobite. N-a fost sa fie asa, ultimul a ramas B. C., care m-a si ajutat sa urc.

Pina sa iasa masina pe poarta a mai trecut vreo jumatate de ora. La un moment dat, B. C. s-a sculat, ne-a cerut sa facem liniste si sa-l ascultam. Ne-a tinut o prelegere despre "revolutie" (in acele zile, prima oara auzeam acest cuvint). Ne-a spus ca noi sintem "cei ce schimbam mersul istoriei", ca trebuie sa actionam in continuare organizat si ne-a propus ca dupa ce coborim din masina sa ne aliniem si cu un drapel alb in frunte sa defilam prin fata Judetenei. Mi s-a parut scena putin caraghioasa si i-am amintit cum am fost transportati cu acelasi tip de masina cu citeva zile inainte. L-am intrebat de unde facem rost de drapel. Mi-a raspuns ca va avea el grija de asta si a cerut aprobarea celorlalti. Lumea a fost de acord. Am inceput sa discut cu el si am aflat ca e profesor de sport. Pe cind discutam, un militian a deschis usa si l-a intrebat direct: "Dumneavoastra sinteti cu steagul?". A raspuns ca da, militianul a zis ca "e-n regula", a inchis usa si duba a pornit spre Judeteana.

N-am ajuns pina acolo. Pe str. V. Alecsandri revolutionarii au oprit duba, incercind s-o rastoarne "ca sa ne salveze". Noi am sarit afara si am plecat care incotro.

Am fost impresionat de multimea de pe strada, vedeam pentru prima data steagurile decupate, traiam clipe de extaz. M-am dus la un prieten si am dat telefon familiei (care stia ca am fost ridicat de la Ciuhandu). Sotia mi-a spus sa nu ma entuziasmez, ca securitatea stapineste perfect situatia.

Noaptea de 20/21 am dormit-o la prieten, mi-era frica sa nu ma caute securitatea acasa.

In seara zilei de 22, dupa fuga lui Ceausescu, am urmarit programul TV impreuna cu sotia in casa unui prieten care avea TV color si care locuieste linga Piata Victoriei. Am plecat in jurul orei 23 cu prietenul si cu nevasta acestuia. In Piata Victoriei atmosfera era sinistra. Murdarie pe jos, corpuri de iluminat sparte, sticle goale aruncate s.a.m.d. La un moment dat, de la balconul Operei s-a facut apel la cei din piata sa plece caci au fost anuntati ca in curind vor apare elicoptere si se va trage. Mie mi s-a parut ca e un banc bun, dar nevestele s-au cam speriat si au insistat sa plecam. Vazind cei din balcon ca lumea nu intelege sa plece, ne-au cerut sa ne ascundem macar pe sub porti, dupa coloanele de la "Modex", sau pe unde putem. Pina la urma am cedat insistentelor nevestelor si am plecat din piata. Ne-am despartit de prieteni si am pornit spre Piata Libertatii. La un moment dat au inceput sa sune sirenele, atmosfera devenind si mai sinistra. Nu puteam sa merg prea repede, fiind cu picioarele pline de vinatai. In Libertatii era postat un TAB. Militarii ne-au spus sa ne grabim. Am luat-o pe strada E. Ungureanu. S-au stins luminile. Am intrat la nr. 14, unde locuia soacra-mea. Cind am intrat in casa, a inceput sa se traga. S-a tras in jurul casei ca la razboi, toata noaptea.

Ma intreb si acum: de unde au aflat cei din balconul Operei ca se va trage? Si-au anuntat teroristii intentiile criminale?

26 august - 12 septembrie 1995

  Ardelean Gheorghe:

  nascut in 1 martie 1953 la Vatra Dornei (jud. Suceava), lacatus mecanic la Autotim (fostul I.R.A.), impuscat in piciorul drept.

De prin 14 decembrie am auzit la fabrica ca la casa pastorului Tokes s-a adunat un grup de persoane ca sa-l apere de incercarile securitatii de a-l muta in alta localitate. Dupa servici am trecut cu bicicleta pe linga casa lui Tokes. Acolo erau vreo 100 de persoane care stateau linistite. M-am invirtit si eu pe acolo vreo ora, apoi am plecat acasa.

Seara a venit la mine varul meu Iacob Marian, a carui nevasta e unguroaica, si care mi-a spus ce s-a intimplat la Tokes dupa ce eu am plecat de acolo. El fusese impreuna cu fiul sau si mi-a spus ca era sa fie arestati, dar au scapat cu fuga. "Se ingroasa gluma! Trebuie sa iasa ceva!", mi-a spus varul meu.

In 15 decembrie am trecut iar prin zona respectiva, pe la ora 15,30. Acum era aici ceva mai multa lume, care statea grupata. Nu se striga nimic. Dupa un timp a aparut si un camion cu militieni, care ne-au inconjurat, dar n-am vazut sa fie altercatii intre cetateni si militieni. Pe la ora 18 am plecat acasa.

In 16 decembrie am mers din nou la casa lui Tokes, dupa servici. Deja erau aici vreo 1000 de oameni. Din cind in cind se mai striga cite o lozinca, izolat: "Vrem caldura!", "Vrem mincare!". Am auzit si ceva strigat in ungureste.

Au aparut niste scutieri, care s-au postat in fata noastra. Din cind in cind scutierii mai bateau cu bastoanele in scuturi, pentru intimidare. Violente intre manifestanti si scutieri n-am vazut pina pe la ora 18, cind am plecat acasa.

Duminica dimineata am condus familia la gara, la trenul de Vatra Dornei. Pe la ora 9 am trecut prin Piata Operei. Aici erau citeva sute de persoane, rasfirate, mai mult in fata Catedralei. Niste tineri imbracati in treninguri spargeau vitrinele. Am plecat la cineva in vizita. M-am intors in Piata Operei pe la 15,30-16. Aici ardea magazinul de parfumerie. O masina de pompieri statea linga magazin dar nu actiona cu prea multa convingere. Era devastat si magazinul de blanuri, iar alimentara avea geamurile sparte. Niste tigani furau din alimentara.

Am mers acasa si m-am intors peste vreo ora. In fata Operei erau cam 1000-2000 de persoane care strigau: "Jos comunistii!", "Jos Ceausescu!". Am intrat in grupul respectiv, unde erau si niste prieteni ai mei (Scumpu Ion, Somoghi Nicolae) si am strigat si eu cu ei. Dupa vreo ora s-au auzit primele rafale. Lumea a inceput sa fuga. Se vedeau flacari de la trasoare dinspre muzeu. Am plecat spre casa. Cind am ajuns in Piata 700, am vazut un grup de militari (6-8) postati pe strada care duce spre Piata Libertatii, de-a latul strazii, unde era semaforul. Dupa coltul spitalului militar erau vreo 50-60 de oameni care strigau tot felul de lozinci ("Soldati, pe cine aparati?") si injuraturi la adresa soldatilor. Din cind in cind se trageau focuri izolate. Eram agitat dupa manifestatia din Piata Operei si cind am vazut grupul de soldati mi s-a urcat tensiunea. Am incercat sa scot o piatra din pavaj sa arunc spre soldati. In acel moment am simtit ca imi curge singe in cizme si mi-am dat seama ca am fost impuscat (era aproximativ ora 17,30-17,40). Cineva din grupul care venise din Piata Operei m-a ajutat sa ajung la spitalul Clinicile Noi. Am putut sa merg pina la spital pe picioarele mele.

 3 martie 1995

  Tasala Remus

  nascut la 6 mai 1966 in Timisoara, sculer-matriter la Dacia Service, necasatorit

Tasala Vasilica (mama):

nascuta in 25 mai 1941 la Albina (jud. Timis), pensionata medical

Joi dimineata Remus a plecat la servici si nu s-a mai intors pina simbata seara. M-am ingrijorat si l-a cautat la serviciu. Aici mi s-a spus ca e pe Calea Buziasului, la Autoturisme, unde din cind in cind angajatii de la Dacia Service erau trimisi sa lucreze.

Simbata seara cind Remus a venit acasa l-am intrebat unde a fost si el mi-a spus ca a fost la un prieten. Auzisem din vecini ce se intimpla in Piata Maria si l-am intrebat: "Mami, tu stii ce e acolo, la Maria?". El a spus ca pluteste ceva in aer si cit de curind se va intimpla ceva. I-am zis lui Remus sa aibe grija de el.

Duminica dimineata Remus a iesit afara de mai multe ori. Cind s-a intors mi-a zis ce se intimpla in oras. Pe la 13,30 a plecat iar cu cinci prieteni zicind ca vrea sa joace un fotbal. Seara s-au intors doi prieteni ai sai, Simionescu si Hupfl, cu buletinul lui Remus, si mi-au spus ca Remus e impuscat la git si ca va fi operat. Am vrut sa merg la spital dar vecinii m-au oprit fiindca se tragea in oras. Am dat telefon fratelui meu Popa Constantin care locuieste aproape de spital sa se intereseze de Remus. Dupa un timp fratele mi-a telefonat ca nu se poate apropia de spital ca e plin de oameni inarmati.

Luni dimineata am plecat cu un vecin (Palacean Traian) la spital, cu poza si cu buletinul lui Remus. Am reusit sa intru in spital si sa ma intilnesc cu brancadierul Ciuprina Alexandru, care era prieten cu Remus si care mi-a zis ca in seara trecuta l-a gasit pe Remus mort, impuscat in cap si cu ochii larg deschisi. Am plecat spre casa pe jos. La catedrala am luat luminari si in Piata 700 flori.

Marti si miercuri am mers la spital dar n-am izbutit sa-l vad pe Remus. Am auzit ca disparusera cadavrele si m-am temut ca si Remus ar putea fi printre mortii furati.

Joi am mers iar la spital impreuna cu niste rude si cu un vecin. Domnul doctor Dressler ne-a dus la morga unde l-am vazut pe Remus. N-am putut sa-l luam fiindca nu era secretara sa faca actele.

Vineri pe la prinz l-am adus acasa pe Remus. Seara a inceput iar sa se traga, parca era sfirsitul lumii.

Simbata in 23, pe la ora 13, l-am inmormintat. In timpul inmormintarii se tragea in jurul cimitirului.

In februarie 1990 am aflat ca a fost omorit brancadierul Ciuprina Alexandru, care-l ascunsese pe Remus sa nu fie transportat la crematoriul din Bucuresti.

Simionescu Lucian (prieten):

In 17 decembrie 1989 intre orele 16,15-16,45 eram intr-un grup cu Tasala Remus, Bernstein Iosif, Miclea Vasile, Herbert si Mateiovici Gheorghe.

Mergeam dinspre hotel Timisoara spre Piata 700. Cind am ajuns la intersectia strazii C. Brediceanu, Tasala Remus, care era in fata noastra, a fost impuscat dinspre cordonul de soldati imbracati in haine M.Ap.N. care se afla intre spitalul militar si Casa Armatei.

Remus a fost ridicat de doi barbati, iar cind ne-am apropiat si noi am vazut ca era impuscat numai in git.

L-am dus la spitalul oftalmologic, iar de acolo impreuna cu Herbert l-am insotit intr-o salvare pina la spitalul judetean. Aici intrebind de starea in care se afla Remus, un doctor mi-a spus ca va trai. Pe data de 20 sau 21 decembrie Remus a fost scos de la spital cu ajutorul brancadierului Ciuprina Alexandru, care a murit in luna februarie 1990, fiind gasit intr-un sant cu citiva centimetri de apa.

Dupa ce a fost adus de la spital Remus avea o impuscatura si in frunte. Sint sigur ca aceasta impuscatura nu exista cind l-am dus la spital.

20 martie 1991

Nota: Certificatul de deces a lui Remus Tasala precizeaza ca moartea s-a datorat plagii impuscate cranio-cerebrale. Totusi, cei 5 prieteni care au fost de fata in Piata 700 cind Remus Tasala a fost impuscat (Simionescu Lucian, Hupfl Herbert, Miclea Vasile, Bernstein Iosif, Mateiovici Gheorghe) au dat declaratii care infirma existenta unei asemenea plagi. Doctorita Budau Minola de la spitalul oftalmologic a dat si ea o declaratie in acest sens. In raportul de garda de la spitalul oftalmologic ranitul Remus Tasala este consemnat doar cu plaga cervicala dreapta. Fotografia realizata la inmormintare arata ca Remus Tasala a mai fost impuscat si in frunte, impuscatura foarte vizibila, imposibil de neobservat.

 Belici Radian

  nascut in 27 noiembrie 1967 la Jebel (jud. Timis), pompier la intreprinderea de Confectii Bega (acum Modatim), 1 copil, ars la crematoriu

Belici Natalia (sotie):

nascuta in 1 august 1965 la Iasi, confectionera la Modatim

In seara de 16 decembrie eram cu sotul la un chef. Cineva a venit de afara si ne-a spus ce se intimpla in oras. Radian a plecat la Biserica Reformata din Piata Maria sa vada ce se intimpla (pe la orele 20). Dupa doua ore s-a intors si ne-a povestit ca este multa lume si ca se striga jos Ceausescu. Noaptea iar a plecat sa vada ce se intimpla.

Spre dimineata, dupa ce sotul se intorsese, am vazut niste copii (de 15-16 ani) refugiindu-se in blocul nostru (locuiam pe strada 16 februarie) pentru a nu fi arestati.

In dupa-masa de 17 decembrie, pe la ora 16, am iesit la plimbare cu sotul si fetita. La hotel Timisoara am vazut multi manifestanti si o fata cu capul spart si plina de singe. Radian mi-a spus: "du-te acasa cu fetita, ca vin si eu".

Am lasat fetita acasa si m-am intors inapoi. Cind sa ies din bloc vecinii mi-au spus ca in Piata 700 este un tinar impuscat. Am avut presimtirea ca este vorba de sotul meu.

Cu vecina Ispas Viorica am plecat spre 700. Oamenii de acolo spuneau sa plec ca se impusca, dar eu le-am zis ca-mi caut sotul. M-au intrebat cum arata si cum e imbracat. Le-am spus ca e intr-o geaca de piele si are parul cret. Oamenii mi-au spus: uitati, sint creierii pe jos. Pe jos erau urme de creier si singe.

M-am dus la spitalul de ochi, unde aflasem ca a fost transportat sotul. L-am gasit intins pe o bancheta si acoperit cu un cearsaf. I-am spus unei doctorite sa-l scape, ca am o fetita de crescut, dar ea mi-a spus ca e mort, nu mai poate face nimic.

Am plecat spre casa ca sa aduc niste vecini cu care sa ridic cadavrul. Cind am iesit m-am intilnit cu un coleg de serviciu, Dumitrache Nicu, care mi-a spus ca o sa-l ia el pe Radian. Insa doctorii anuntasera deja Medicina Legala si nu i-au dat voie lui Dumitrache sa-l ia.

Eu am telefonat la socri si le-am spus sa vina in oras ca s-a intimplat ceva cu Radian. In jumatate de ora au venit, dar la spitalul de ochi nu le-au dat voie nici sa-l vada (doctorii ziceau ca strica linistea bolnavilor si sa venim miine dimineata ca atunci o sa ni-l dea acasa).

Toata noaptea am auzit cum se impusca. Dimineata la ora 6 ne-am dus la spital, unde ne-au spus sa vorbim la Pompele Funebre, sa nu-l ia la Morga spitalului judetean ca atunci dureaza mai mult iesirea.

Soacra a vorbit cu o asistenta de la spitalul judetean pe care o cunostea. I-a spus ca Radian va fi adus la morga si i-a cerut sa rezolve mai repede iesirea. Asistenta i-a spus ca nu poate rezolva nimic si a inchis telefonul (am aflat ca era urmarita).

Ne-am intors la spitalul de ochi. Acolo ni s-a spus ca sotul a fost transportat la Judetean.

In 19 decembrie am mers cu soacra la spitalul judetean. Aici era cordon de politie si armata. Ne-au intrebat ce cautam. Am spus ca avem un mort la morga. Persoana respectiva ne-a intrebat cine sintem si i-am spus ca mama si sotia. Omul a spus sa asteptam si a vorbit prin statie cu cineva. Dupa cinci minute ne-a spus sa ne urcam intr-o masina ca ne arata unde e mortul Belici Radian. Eu am zis ca n-avem ce sa urcam in masina ca mortii sint in spitalul judetean. I-am zis soacrei ca astia vor sa faca ceva cu noi.

Cred ca in 21 decembrie ni s-a dat voie sa intram la Medicina Legala. Acolo n-am gasit nici un act care sa arate ca sotul meu a ajuns aici.

In 22 ni s-a dat voie sa intram la morga, dar nu era acolo. O asistenta ne-a spus ca isi aminteste de un baiat cret imbracat asa cum era Radian.

Dupa-masa am auzit de gropile comune din cimitirul saracilor si eroilor. Am fost acolo sa-l cautam, dar degeaba.

Mai tirziu am aflat de la Procuratura Militara ca sotul meu a fost ars la crematoriul din Bucuresti.

24 august 1995

Madularescu Ioan (martor ocular):

In 17 decembrie 1989 in jurul orei 16,30-17 ma aflam printre demonstranti impreuna cu Vlad Elisabeta. Mergind spre Piata Libertatii pe strazi laterale am ajuns in colt la gostatul de vizavi de restaurantul de la Casa Armatei. Ajuns in colt am fost somat de un militar (soldat) tinar, de 1,65-1,70 inaltime, cu ten albicios, slab, fara mustata, tuns scurt care ne-a spus: "inapoi ca va impusc!" si a tras in sus. Soldatul avea accent de moldovean. Ne-am intors si ne-am indreptat spre Piata 700 (facind un ocol). Cind am ajuns in dreptul coltului spitalului militar cu oncologia am vazut ca acel militar care ne-a somat statea cu fata spre noi si tragea. Dupa citiva pasi l-am vazut cazut la pamint linga un copac pe un tinar brunet cu fata stropita de singe si doi barbati incercau sa il ridice in pozitia sezind. Am aflat ulterior ca pe ranit il chema Belici Radian. Ranitul a fost transportat la spitalul oftalmologic. Mentionez ca in momentul cind s-a tras asupra lui Belici R. in piata 700 nu era nici un fel de manifestatie, nu se strigau lozinci, deci nu inteleg motivul pentru care s-a tras.

5 aprilie 1991

Raportul SRI despre revolutie:

"Plutonier major (r) Busila - fost infirmier la Batalionul CFR Sacalaz - facind uz de arma, a provocat moartea prin impuscare a numitului Belici Radian. In prezent subofiterul este fugit din tara".

Sinteza Parchetului Militar despre revolutie:

"Dosar nr. 330/P/1991 privind evenimentele din Piata «Timisoara 700», ce au avut loc in 17 decembrie 1989.

In contextul deschiderii focului in Piata Libertatii, un grup format dintr-un subofiter si doi militari in termen a actionat la intersectia strazilor C. Brediceanu cu str. Marasesti, situata spre Piata «Timisoara 700».

In piata s-au inregistrat 2 morti si 9 raniti, toti prin impuscare. Majoritatea ranitilor declara ca s-a tras dinspre grupul de militari, dar nu au putut indica elemente de identificare a acestora, respectiv daca apartineau de Ministerul Apararii Nationale sau Ministerul de Interne, semnele de arma sau gradele acestora".

 Nicu Marian

  fost soldat la UM 01140 Lugoj, participant la dispozitivul care a deschis focul asupra demonstrantilor din strada Ialomitei (noaptea de 17/18 decembrie)

Subsemnatul, caporal Nicu Marian (...) declar urmatoarele:

In data de 17 decembrie 1989, ora intre 20-21, am primit ordin pentru a ne deplasa la Timisoara avind incarcatura munitie de razboi. La intrare in Timisoara a fost oprita coloana de masini, iar domnul capitan Caseriu, care era si seful coloanei, ne-a explicat ca ne deplasam la Timisoara deoarece grupuri de huligani, de banditi au atacat magazine distrugindu-le, persoanele civile care nu li se alaturau la savirsirea acestor fapte. Ni s-a ordonat sa actionam conform regulamentului, sa somam "Stai", dupa aceea "Stai pe loc", "Stai ca trag" si daca nici la aceasta somatie nu se supune sa tragem foc de avertisment in sus. Daca nici in acest caz nu se supun somatiei sa tragem la picioare, sa evitam pe cit posibil sa tragem in plin.

Dupa ce am ajuns in Timisoara am fost cazati la garnizoana Oituz. La intrare in Timisoara am auzit ca se tragea, mai ales in centrul orasului. Am aflat ca sint si victime foarte multe acolo. La ora 23 am fost imbarcati in masini si ne-am deplasat pe strada Ialomitei, un pluton sub comanda capitanului Caseriu, iar celalalt pluton sub comanda locotenentului major Manolache. Am ajuns in strada Ialomitei si ni s-a spus ca vom fi organizati ingrupuri de cite 4. Am fost dispusi la capatul fiecarei strazi, iar eu impreuna cu soldatii Mocanu, Necula, Vulpe am fost prima grupa de tragatori. Cind am fost dispusi in post domnul locotenent major Manolache ne-a explicat ca pe timpul noptii sa apara grupuri de manifestanti care vor striga lozinci anticomuniste. Ne-a reamintit ce ne spusese la intrare in Timisoara, explicindu-ne ca trebuie sa facem totul conform regulamentului si numai in cazuri deosebite, critice, in cazul in care sintem atacati sau manifestantii ne lovesc sa tragem la picioare pe cit posibil.

La ora 1,00-2,00, fiind in post, am vazut ca dupa Calea Lipovei apar steaguri cu stema tarii taiata si ne-am dat seama ca nu poate sa fie decit manifestanti. Intr-adevar era un grup de aproximativ 100-150 persoane care mergeau inainte pe Calea Lipovei. In momentul cind ne-au observat manifestantii au inceput sa strige lozinci anticomuniste. Prima lozinca pe care am auzit-o a fost "Libertate", iar apoi "Jos comunismul", "Jos Ceausescu", "Jos guvernul" si iarasi "Libertate", "Armata e cu noi", "Si voi veti fi cu noi". Noi ne asteptam ca vom fi atacati.

Cind am fost observati de catre manifestanti, un grup de 3-4 manifestanti se indreptau spre noi. Cind am vazut acest lucru am somat toti patru mai intii somatia "Stai", dupa aceea "Stai pe loc", "Stai ca trag". Cei 3 tineri care se indreptau spre noi nu s-au supus la somatii spunind ca nu avem munitie de razboi, ci avem munitie de manevra. Dupa somatia "Stai ca trag" toti 4 soldati am tras focul de avertisment in sus. In acest moment din coloana de manifestanti s-au mai desprins tineri care inaintau spre noi. Cind cei 3 tineri s-au apropiat la 10 metri de noi, eu impreuna cu cei 3 soldati am tras la picioare. Din acest moment, grupul de manifestanti a inceput sa se imprastie pe Calea Lipovei strigind aceleasi lozinci. Mentionez ca in momentul in care am deschis foc de avertisment in sus, domnul capitan Caseriu venea tragind din spatele nostru cu un pluton de militari cu petlite rosii, ei tot tragind. In momentul cind a ajuns linga noi, am incetat focul.

E adevarat ca in momentul cind am tras nu am primit ordin nici de la locotenent-major Manolache, nici de la domnul capitan Caseriu, facind asemenea lucru pentru a ne apara integritatea corporala. In urma tragerii am observat ca in fata noastra se aflau 2 morti. Bineinteles ca in urma focului de arma a rezultat si un numar de raniti. Dupa cite imi dau seama, majoritatea erau tineri si tinere, studenti.

11 mai 1990 (declaratie data Procuraturii)

("Expres" din 2 februarie 1993)

  Hofman Costel-Viorel:

  nascut in 2 mai 1965 in comuna Boianu Mare (jud. Bihor), instalator ICRAL in 1989, acum pensionat grad 3 de invaliditate, impuscat in picioare

In 17 decembrie 1989 stateam acasa (str. Balta Verde) cu sotia care era insarcinata in luna a noua. Auzisem impuscaturi si elicopterele care circulau, dar nu stiam exact ce se intimpla. Pe la orele 18,30-19 au sosit la mine nepoatele Cindea Angelica si Cindea Rodica cu prietenii lor si mi-au zis ce se intimpla in centru (ca se trage, sint manifestatii impotriva comunismului). Le-am spus ca nu-mi vine sa cred iar ei au plecat. Am mai auzit impuscaturi de pe balcon, venise si vecinul Lupu Cornel cu sotia si am stat de vorba cu ei despre ce se intimpla in oras. Pe la ora 20 nepoatele au revenit impreuna cu prietenul lor Jeak si au insistat sa mergem si noi cu ei. Eu mi-am convins sotia sa ma lase sa plec.

Am plecat impreuna cu nepoatele, Jeak si Lupu Cornel. Am ajuns la intersectia Gh. Lazar cu Circumvalatiunii, unde erau in jur de 50 de manifestanti. Printre manifestanti se vorbea ca in centru este macel.

Pe strada Gh. Lazar era un cordon de soldati condusi de un ofiter care ne-a spus ca a primit ordin sa nu lase pe nimeni sa mearga spre centru. Intre manifestanti si grupul de soldati nu au fost brutalitati, iar ofiterul vorbea civilizat. Dupa un timp, fiindca noi insistam sa mergem in centru ofiterul a ordonat soldatilor imbarcarea in masina si a lasat calea libera. Intre timp manifestantii s-au gindit ca sint prea putini si au hotarit sa treaca prin zona sa mai adune lume.

Am plecat pe strada Circumvalatiunii. Din stinga (dinspre magazinul de mobila) a aparut un baiat cu trei steaguri (cred ca erau doua rosii si unul tricolor cu stema decupata), impartindu-le la cei din fata. Eu am luat steagul tricolor cu stema decupata. Coloana de manifestanti a mers pe traseul Circumvalatiunii, Stelelor, Matei Basarab, apoi catre Calea Torontalului si Aradului iar apoi pe strada Linistei am iesit pe Calea Lipovei. Eram vreo 200-250 manifestanti si strigam lozinci antiguvernamentale si "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!", "Armata e cu noi" etc. Aveam de gind sa mergem in centru.

Ajungind la intersectia cu strada Ialomita (pe la ora 24-24,30) din partea stinga (dinspre depozite) un grup de militari au tras fara somatie dar nu am observat sa cada cineva, dupa care eu si alte persoane din grup ne-am indreptat inspre ei crezind ca au cartuse de manevra, strigind totodata "Armata e cu noi!". Dupa citiva pasi am fost strigat de Lupu Cornel. M-am intors si atunci am fost impuscat in ambele picioare, fara somatie, de la o distanta de aproximativ 30 metri. Am cazut in genunchi iar steagul mi-a cazut din mina. M-am ridicat si am inceput sa fug inapoi (impleticit) spre Lupu Cornel, care m-a luat in brate si m-a transportat pina la prima statie de troleibuz 14. De fata erau si nepoatele mele, Jeak si inca 3-4 manifestanti. Am fost urcat intr-o dacie rosie si am ajuns la spitalul clinic nr. 2 in stare de inconstienta. M-am trezit a doua zi la spital. In salon erau vreo 8 raniti, dar in primele zile nu aveam curaj sa vorbim intre noi deoarece credeam ca sint informatori ai securitatii.

in 18 decembrie a venit la mine cumnatul Stancovici Ioan care mi-a spus ca daca sint interogat sa nu recunosc ca am participat la manifestatii, ci sa spun ca mergeam la sora mea iar in Piata Dacia am fost impuscat fara sa-mi dau seama din ce parte. In 19 decembrie in jurul orei 10 dimineata am fost anchetati intr-un cabinet de securisti imbracati civil si le-am povestit ce ma intelesesem cu cumnatul.

3 martie 1993 si 27 mai 1995

  Chiorean Ioan

nascut in 26 octombrie 1953 la Simbenedic (jud. Alba), lacatus-sudor la TAGCMT (1989), acum pensionat cu grad 2 de invaliditate, impuscat in mina stinga 

In 16 decembrie am auzit de la un coleg de servici (Jurca) despre manifestarile din Piata Maria.

Duminica dimineata am aflat despre ce se intimplase in seara precedenta. Pe la prinz am plecat spre Centru sa vad ce e in oras. La ora respectiva nu am vazut nici o manifestatie.

M-am intors acasa si, pe la 16,30-17 am plecat iar spre Centru. Aici erau grupuri rasfirate de manifestanti, din care unii strigau lozinci anticeausiste. Dupa vreo ora am plecat iar acasa. Pe la orele 20, iesind in fata blocului (strada Pomiculturii) am auzit de departe strigindu-se lozinci. M-am dus pe Calea Lipovei si acolo m-am atasat unui grup de vreo 100 de manifestanti care cred ca veneau dinspre Centru si se indreptau spre capatul Caii Lipovei. Scopul manifestantilor era sa adune cit mai multa lume din blocurile din zona. Se striga "Români veniti cu noi!", "Nu fiti lasi!" si altele.

Cind grupul de manifestanti a ajuns in dreptul primei alimentari din Calea Lipovei, au aparut citiva militieni. La vazul acestora manifestantii au inceput sa sparga geamurile alimentarei.

Apoi am mers mai departe cu manifestantii, pina dupa intersectia Caii Lipovei cu strada Borzesti. Fiind linga unitatea militara, pe linga "Jos Ceausescu!" sau "Români veniti cu noi!" strigam "Armata e cu noi!". Cind am ajuns linga alimentara aflata vizavi de unitatea militara, aceasta a fost sparta si citiva baieti au intrat inauntru si au scos zahar, ulei si au impartit la oamenii care treceau pe strada.

Din unitatea militara s-a deschis focul, in special asupra demonstrantilor care erau pe strada Lotusului. Eu ma aflam atunci in coltul strazii Borzesti, si n-am vazut oameni impuscati, dar am auzit dupa aceea ca au fost morti si raniti dintre cei care erau pe strada Lotusului.

Grupul de manifestanti in care eram s-a intors pe Calea Lipovei, spre Centru. Auzind vorbe ca si in Centru se trage, am intrat, tot grupul, pe strada Pomiculturii. Deja unii se imprastiasera, ramaseseram doar vreo zece insi. Printre noi era unul care ne indemna sa mergem roata catre strada Borzesti si sa spargem alimentarile de acolo. Circula zvonul ca respectivul era militian. M-am intors acasa si mi-am schimbat hainele fiindca banuiam ca pe Calea Lipovei s-a filmat si nu voiam sa fiu recunoscut. Am plecat apoi iar in oras, caci in starea de spirit in care eram nu-mi venea sa stau acasa. Pe Calea Lipovei, linga biblioteca, m-am intilnit cu un grup de vreo 10 insi care fusesera si ei la manifestatie. Din unitatea militara se tragea pe mijlocul soselei, se vedeau scintei sarind din asfalt.

Stind noi de vorba, a venit un cetatean care ne-a zis ca daca vrem sa facem ceva nu trebuie sa stam aici, fiindca in Centru au murit oameni. Dinspre Calea Aradului se auzeau manifestanti strigind lozinci. Am plecat pe strada Linistei, pe linga cimitir, ca sa ne intilnim cu ei. Manifestantii, in numar de vreo 200 printre care erau unii cu steaguri cu stema taiata, o luasera tot pe strada Linistei, catre Calea Lipovei. Am ajuns iar pe Calea Lipovei si ne-am indreptat spre Centru. Era cam ora 1-1,30. Se strigau lozinci precum "Jos Ceausescu!", "Libertate!".

La intrarea in intersectia cu strada Ialomita am auzit o voce de barbat ("Plecati acasa ca va impusc pe toti!"). In stinga intersectiei spre strada Ialomita am observat un grup de militari. La observarea militarilor s-a strigat "Armata e cu noi!". Trei sau patru manifestanti s-au indreptat cu steagurile spre militari strigind lozinci ca "armata e cu noi!", dupa care militarii au inceput sa traga asupra manifestantilor.

Dupa ce manifestantii s-au imprastiat pe strazile alaturate, eu am ramas singur in intersectie, retragindu-ma spre coltul cimitirului unde la 2 metri de gardul cimitirului am fost impuscat.

Lipindu-ma de zidul cimitirului am observat un om cazut jos si militari indreptindu-se in fuga pe o strada paralela cu Calea Lipovei.

Dupa ce am fost impuscat am plecat la spitalul Clinicile Noi.

Dimineata a venit la spital un ins imbracat civil care mi-a spus ca e din Bucuresti si care m-a anchetat despre cum am fost impuscat. Eu i-am spus ca ma intorceam de la cumnata-mea.

12 februarie 1993 (partea referitoare la momentul cind a fost impuscat) - 8 aprilie 1995 (restul)